luni, 19 martie 2018

Logopedie pentru copii. Cum îți dai seama că micuțul tău are nevoie de un logoped?

psihoterapie copii
Vorbirea – o deprindere pe care cei mai mulți dintre noi o consideră naturală – este, de fapt, mult mai importantă decât am crede. Pe lângă faptul că reprezintă principalul mod de a comunica, vorbirea are o legătură strânsă și cu privire la dezvoltarea abilităților psihice și a personalității copiilor.

Uneori, însă, micuții au anumite probleme de limbaj ce necesită ajutorul unui logoped pentru copii. Cum ne dăm seama de acest lucru?

Este foarte important ca o persoană specializată în logopedie să intervină pentru corectarea dificultăților de vorbire, înțelegere sau citire cu care copiii se pot confrunta, însă primul pas către realizarea acestui lucru depinde numai și numai de părinți.

Aceștia trebuie să își dea seama de problemele pe care micuții lor le-au dobândit, să le accepte și să își dorească să trateze cu seriozitate situația, astfel încât să apeleze la ajutor de specialitate.

De obicei, toate aceste probleme se manifestă, așa cum spuneam, prin dificultăți în vorbire – ceea ce presupune pronunțarea greșită a literelor, și, de asemenea, prin greșeli în scriere, citire și înțelegere a mesajului ori, după caz, a textului.

În ce constă o ședință de logopedie?

După acceptarea problemei și luarea inițiativei de a apela la un logoped – cea mai recomandată măsură în cazul în care părinții doresc să trateze cu maximă seriozitate o astfel de situație – tot ce mai rămâne de făcut constă în găsirea persoanei potrivite pentru desfășurarea ședințelor de logopedie.

Veți vedea că aceste ședințe nu sunt deloc atât de înspăimântătoare precum par, iar asta deoarece logopedia se face prin jocuri și exerciții, astfel că micuțul mai degrabă se va distra învățând să pronunțe, să citească sau să scrie corect.

De altfel, dacă nu doriți să scoateți copilul din mediul cu care este familiarizat, puteți apela la un logoped la domiciliu – lucru cu atât mai benefic pentru acomodarea lui cu terapeutul și cu activitățile specifice ședințelor.

În București, de exemplu, sunt foarte mulți terapeuți care oferă ședințe de logopedie la domiciliu, așadar această modalitate nu este deloc ieșită din comun, ba dimpotrivă, poate chiar să vă ajute să obțineți rezultate mai bune, într-un timp mai scurt.

Implicarea părinților este importantă pentru atingerea obiectivelor

Extrem de important, după începerea ședințelor de logopedie, este ca și părinții să se implice activ în corectarea greșelilor de pronunție cu care copilul se confruntă. Astfel, pe lângă exercițiile de logopedie pe care micuțul le face cu terapeutul, puteți încerca acasă numeroase jocuri care să contribuie la atingerea obiectivelor propuse și să-l ajute pe cel mic să pronunțe cuvintele în mod corect.

Câteva exemple de logopedie prin jocuri și exerciții pentru părinți:
  • Așezați-vă, împreună cu copilul, în fața unei oglinzi și scoateți limba, mișcând-o sus-jos, respectiv stânga-dreapta, în timp ce vă priviți în oglindă.
  • De asemenea, faceți cercuri cu limba scoasă. Eventual, ca să fie mai ușor, puneți miere pe buze și învățați să le lingeți circular, după care faceți exercițiul și independent de buze.
  • Imitați sunete de animale, de exemplu cocoșul (cucurigu), broasca (oac-oac), calul etc.

sâmbătă, 3 martie 2018

Cel mai mare magazin cu mijloace de luptă contra pasărilor periculoase

Păsările nu sunt întotdeauna niște ființe extraordinar de drăguțe, altfel nu s-ar fi inventat sperietorile de ciori, grauri, prigorii, granguri, coțofene și chiar porumbei.


dispozitive contra pasarilor periculoase


Un aparat anti păsări bun nu mai este o raritate în zilele noastre, nici la sat, dar nici la oraș.

Cum putem câștiga lupta cu păsările distrugătoare?

Există specii de păsări care nu se dau înapoi de a intra în grădini, livezi, terenuri agricole semănate cu diverse culturi mai timpurii sau mai de toamnă și să producă pagube serioase distrugând uneori chiar și mai mult de jumătate din recoltă.

Așadar, de multe ori, un stol de păsări bine determinat este mai periculos decât o rafală de grindină sau o ploaie torențială.

Noroc că în prezent s-au depistat soluții eficiente contra zburătoarelor distrugătoare, metode capabile ca să le facă să plece spre alte zări mai primitoare (și mai puțin protejate cu vreun aparat de alungat păsări) în mod ecologic, fără a atenta în niciun fel la viața lor, în prezent protejată de norme internaționale.

Este un război al inteligențelor, iar omul are mult de furcă în a-și dovedi supremația, dat fiind că un stol de păsări are uneori o istețime surprinzător de mare.

Producătorii din lumea întreagă au căutat și caută continuu, cele mai bune soluții adaptate în funcție de cerințele utilizatorilor și de speciile de aripate cotropitoare.

Există inclusiv aparate anti dăunători cu ultrasunete ce dau posibilitatea celor ce le folosesc ca să elimine ecologic nu doar diverse specii de păsări distrugătoare, dar și alți dușmani înverșunați ai omului, precum insecte, rozătoare, ba chiar și câini și pisici fără stăpân.

Dar spre deosebire de sperietorile clasice, un aparat cu ultrasunete de alungat dăunători este ecologic, doar îi sperie modificându-le percepțiile făcându-i ca să creadă că sunt în pericol și că trebuie să se salveze cât mai curând.

Pur și simplu se conectează aparatul anti pasări la baterie sau la curent iar el începe să funcționeze și să interacționeze cu creierele micilor viețuitoare. În general două-trei săptămâni sunt mai mult decât suficiente pentru ca un cârd de păsări (ba chiar și alți dăunători) să plece dintr-o anumită zonă.


Nu e amuzant de-a dreptul, spre exemplu, ca să folosești un aparat de alungat păsări eficient și pentru alungarea pisicilor fără stăpân de pe o proprietate? Vânător și vânat fugind concomitent pe calea aerului (zburătoarele) și terestru (mamiferele miorlăitoare)? 


aparat anti pasari

Chiar și pentru locuințele aflat în mediul urban există soluții bune împotriva porumbeilor care, deși la prima vedere sunt niște păsări foarte simpatice, în fapt pot produce pagube serioase balcoanelor, marginilor ferestrelor, acoperișurilor, teraselor, cornișelor, pereților exteriori, monumentelor.

Prin folosirea unui aparat anti păsări de ultimă generație cu ultrasunete și flash-uri se înlătură metodele mai vechi de alungare a zburătoarelor, care se bazau în special pe produse chimice, nu doar costisitoare, dar și foarte toxice.

Există inclusiv modele de aparat de alungat păsările care produc sunete asemănătoare unor puști, așa încât și cele mai curajoase păsări, precum sunt ciorile, pot să fie convinse ușor de a părăsi zona în care s-au aciuit.

Alte aparate descurajează păsările prin faptul că ai niște sunete asemănătoare cu ale altor specii de prădători. 

Nu sunt de neglijat nici binecunoscuții țepi anti păsări care se montează ușor, sunt inoxidabili, foarte rezistenți la intemperii vreme îndelungată și, mai ales, extrem de eficienți în a convinge păsările (porumbeii și ciorile, mai ales), că nu sunt binevenite în a ateriza acolo.


magazin dispozitive contra daunatorilor


Cel mai mare magazin online cu aparate contra daunătorilor

Oferta de sisteme eco friendly de alungat dăunătorii este extrem de vastă, așa încât vă invit să vizitați site-ul  www.impotrivadaunatorilor.ro - cel mai mare magazin cu metode pentru combaterea dăunătorilor, spre a studia dispozitivele anti păsări de acolo și a le comanda pe cele mai potrivite, dacă sunteți în plin război cu vreo specie periculoasă de înaripate pentru recoltele, bunurile sau, mai ales, pentru sănătatea dvs., știut fiind că până și porumbeii sunt purtători de boli extrem de grave transmisibile la om.






miercuri, 21 februarie 2018

Colierul din argint. Atribute și semnificații


Încă din cele mai vechi timpuri, indiferent de contextul cultural, oamenii au fost interesați de  valențele pe care le îmbracă estetica, indiferent de domeniul în care aceasta se manifestă. Astfel că, deseori atât femeile, cât și bărbații din diverse triburi se găteau cu diverse obiecte de podoabă care îndeplineau chiar un rol profilactic. De asemenea, existau anumite credințe conform cărora anumite bijuterii îi protejau pe purtători de spiritele malefice.
Unul dintre cele mai utilizate obiecte de podoabă de-a lungul timpului este, fără îndoială, colierul. Confecționat din argint sau din alte metale prețioase, această bijuterie este apreciată și pentru atributele sale semnificative pe care le conferă purtătorului.

Colierul din argint – legătura dintre minte și suflet

Conform unei tradiții străvechi, colierul constituie un soi de punte între latura emoțională și cea rațională. Situat în jurul gâtului, reprezintă linia de echilibru, granița dintre cele două lumi – cea spirituală și cea materială. În zilele noastre, bijuteriile din argint sunt de multe ori apreciate și pentru semnificațiile sale, nu doar pentru funcțiile sale estetice. De altfel, în vechime, giuvaierurile purtate erau considerate un element care indica statutul social al femeii. Persoanele care purtau obiecte de podoabă extravagante și scumpe aparțineau unor familii înstărite, în timp ce femeile care purtau bijuterii confecționate din materiale simple, aparțineau familiilor cu venituri modeste.

5 motive pentru a oferi un colier din argint

Majoritatea femeilor adoră să poarte coliere din argint pe care să le accesorizeze frumos cu anumite ținute vestimentare.

  1. Dăruiești o amintire frumoasă – Poți opta pentru ceva cu adevărat special, cum sunt anumite modele de coliere din online. La urma urmei, o femeie nu are niciodată suficient de multe podoabe, așa că mereu va fi loc în caseta cu bijuterii pentru încă o piesă. De asemenea, persoana căreia i-ai dăruit colierul se va gândi la tine ori de câte ori va purta bijuteria.
  2. Te bucuri de varietate. Industria bijuteriilor a evoluat foarte mult, astfel că se remarcă apariția unor metode și tehnici prin intermediul cărora se pot confecționa giuvaieruri care mai de care. La momentul actual, pe piață, se pot găsi o serie de bijuterii care întrunesc criterii de selecție pentru toate gusturile, așadar ai la discreție o gamă variată de modele din care poți alege.
  3. Nu are o simbolistică bine definită precum oferirea unui inel. Un colier de argint poate fi dăruit cu orice ocazie deoarece nu constituie un angajament, așa cum ar fi inelul de logodnă. Tocmai din acest motiv, poate fi un cadou ideal pentru mama, sora sau prietena ta.
  4. Te bucuri de prețuri pe măsura buzunarelor tale. În plus, nu este nevoie să alegi cel mai ieftin produs de pe piață la o calitate slabă. Ai oportunitatea de a opta pentru modele superbe la prețuri pentru toate buzunarele.

Unul dintre magazinele la care poți apela pentru a alege o astfel de bijuterie este Ariki Bijoux, situat în magazinul Victoria din București, pe Calea Victoriei, nr 17, sector 3.

Dacă timpul te presează și nu poți ajunge în zonă, ai posibilitatea de a comanda online colierul dorit de pe website-ul magazinului Ariki Bijoux.