sâmbătă, 26 august 2017

Cel mai des folosite cuvinte în horoscopul zilnic al semnelor de Aer



Citirea horoscopului zilnic face parte din rutina de dimineață a tuturor, însă nu mulți observă că anumite cuvinte se repetă aproape de fiecare dată în previziunile zilei pentru propria zodie.
Iată care sunt cele mai des întâlnite cuvinte în horoscopul zilnic al zodiilor care fac parte din Elementul Aer:

  • Gemeni – important, noutăți, petrecere, probleme, ascultă cu atenție
Cea mai versatilă zodie este, așa cum probabil știți deja, cea a Gemenilor. Dacă acum sunt deschiși să te asculte, comunicativi și puși pe distracție – pentru că sunt mare iubitori de petreceri și flirt, data viitoare s-ar putea să-i prinzi într-o cu totul altă extremă și să nu ai cu cine te înțelege. Așadar, astrologii chiar nimeresc aceste cuvinte folosite cel mai des în previziunile zilnice ale Gemenilor, nu-i așa?
  • Balanță – învăță, aproape, motive, atenție
Această zodie simbolizează, mai presus de toate, echilibrul. Balanțele caută mereu să mențină armonia în relațiile pe care le au cu cei din jur și sunt persoane cooperante și sentimentale, care detestă singurătatea. De aceea, de obicei cuceresc atenția tuturor și știu cum să-și țină prietenii aproape.
De asemenea, persoanele născute sub semnul Balanței sunt sârguincioase și își dau tot interesul atunci când au vreo sarcină de îndeplinit. Se pare că nici horoscopul zilnic al Balanțelor nu este departe de ghicirea caracteristicilor generale ale nativilor din această zodie.
  • Vărsător – afacere/înțelegere, îndepărtat, special
Nativii născuți sub semnul Vărsătorului preferă să fie mai izolați, fiind mari gânditori și având o creativitate deosebită, pe care nu ezită să și-o exprime. Se bazează mult atât pe intuiție, cât și pe logică, apreciează altruismul și au mari abilități în rezolvarea problemelor, reușind de fiecare dată să rămână nepărtinitori în orice situație. Astfel. și de această dată, cuvintele repetate cel mai des în previziunile astrologilor au sens.
Alte cuvinte cheie ale semnelor de Aer
Lăsând horoscopul zilnic la o parte, semnele care formează triunghiul zodiacal pentru Elementul Aer – și anume Gemeni, Balanță și Vărsător – mai au atribuite, de către astrologi, acele cuvinte cheie definitorii pentru caracterul și personalitatea lor.
Astfel, aceștia sunt caracterizați ca fiind persoane sociabile, care comunică și se adaptează cu ușurință, curioase din fire, care tind către intelectualitate, idealism și expansiune.
Se mai spune, de asemenea, despre zodiile de Aer, că empatizează foarte ușor și că analizează în profunzime orice problemă, astfel că, la nevoie, sunt buni sfătuitori.
Iar dacă, din punct de vedere al relațiilor, Gemenii, Berbecii și Vărsătorii se înțeleg bine între ei, fiind pe aceeași lungime de undă, din punct de vedere sentimental nu este recomandată încercarea. Asta pentru că, în momentul în care apar probleme specifice relațiilor de dragoste, niciunul dintre ei nu va știi să acționeze în așa fel încât situația să fie salvată iar povestea să meargă mai departe.
Totuși, sunt devotați în relațiile de cuplu, chiar dacă au tendința de a fi foarte schimbători atunci când vine vorba de dragoste, dar și mult mai tăcuți. Exact, vorbăreții din zodiile de Aer devin foarte necomunicativi atunci când apar probleme între ei și partenerul de viață.

Promo Postare
Postarea Urmatoare

0 comentarii: